„Reciclăm și ne jucăm” pentru susținerea

Centrului municipal pentru minori și tineret ”Contemporanul”, din Bălți

 

Bucurie în Mișcare Moldova te invită la cel mai variat festival sportiv, unde poți învăța împreună cu noi cum să reciclezi creativ deșeurile. Vino pe 17-18 iunie, începând cu ora 10.00, la Bălți pe str. Independenței nr. 1 (lângă Primărie) în zona “Reciclăm și ne jucăm”, și alătură-te sesiunilor practice de reciclare pentru fi mai aproape de tinerii din Bălți.

Participanții la sesiunile ”Reciclăm și ne jucăm” sunt încurajați să ofere obiectele confecționate publicului prezent în schimbul unor donații, iar resursele colectate pe această cale vor fi oferite pentru susținerea Centrului municipal pentru minori și tineret ”Contemporanul” din Bălți, care are nevoie atât de îmbunătățirea condițiilor fizice în spațiile unde se desfășoară activitățile pentru copii, cât și de echiparea cu materiale necesare activităților de joc și învățare.

Dacă ești interesat să te implici în sesiunile ”Reciclare și ne jucăm”, nu ezita să afli mai multă informație, accesând bucurieinmiscare.md sau pagina Bucurie în Mișcare Moldova.

 

Despre proiect:

„Bucurie in Mișcare” este un proiect de promovare a sportului și mișcării în comunitate, demarat de Asociația „11even” în anul 2012. Până în prezent, proiectul a fost implementat în peste 25 de orașe din România și în Chișinău, Moldova, reunind zeci de mii de participanți.

Asociația 11even din România, alături de AVI-Moldova, cu susținerea companiei Kaufland, anunță cea de-a doua ediție a Festivalului „Bucurie în Mișcare” în Republica Moldova, care se va desfășura timp de 3 săptămâni, în perioada 10 – 25 iunie 2017, în 4 orașe (Bălți, Cahul, Orhei, Chișinău) alese să găzduiască cea mai amplă inițiativă de promovare a mișcării în masă din țara noastră.